vineri, 3 august 2018

Marea iubire

Mezinul intră în apă ca o furtună. Așa spune fratele lui, care a prins în plasă o steluță de mare. Pe tavanul balconului sunt șopârle minuscule. În grădina lui Kostas, tânărul de 72 de ani în a cărui casă stăm, doi pisoi dorm îmbrățișați. Kostas zâmbește toată ziua și într-o engleză rudimentară, dăruiește câte ceva din bucuria lui în fiecare zi: come, see, take, thank you for visiting my garden.

La marginea livezii de măslini începe plaja, apoi întinderea turcoaz. Bărci albe își leagănă catargele goale și odată depărtate de țărm, ridică pânzele și alunecă calm către soare. Urmăresc acest mic paradis de pe terasă și sunt fericită. Conifere bizare, cactuși și leandri, nisipul fierbinte, toate sunt niște mici eternități care mi se prind în păr în scurtul drum către mare. Am îmblânzit timpul.

Valurile se adună și îmbrățișează malul cu alge. În larg apa freamătă așa cum face pădurea sub furtună. Febril și lent deodată, totul pare o mare rătăcire, o poveste de amor cu climax infinit amânat: apus, flux, reflux, răsărit, ploaie de stele, meduze psihedelice, toropeală și dăruire. Plouă în fiecare zi cu picături mari cât smochinele și dimineața marea e desăvârșită, nemișcată ca o oglindă. Sunt singură pe plaja goală ca într-un paradis privat. Șapte umbrele de stuf și departe în zare, între cer și pământ, urma insesizabilă a orizontului.

Înot și plutesc fără haine, fără griji, fără amintiri și fără planuri. Simt undele apei, dunele de nisip, vibrația vântului, toate energiile fluide constituite în îmbrățișări și legănare. Marea e un uriaș sac amniotic.

Grecia are o simplitate fabuloasă, o apropiere de sensul și liniștea vieții pe care am mai întâlnit-o doar după lungi introspecții meditative. M-am încărcat cu albastru, cu aer sărat, cu scoici mărunțite, cu bucle răvășite, cu mângâieri și povești și tăceri deopotrivă.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...