joi, 10 mai 2018

Cariatida

Stau în afara timpului și privesc printre fibrele frumos răsucite ale tuturor întâmplărilor pe care le-am trăit. Caut imagini familiare. Amintirile pot fi frământate până când ating o formă suportabilă și recognoscibilă.

Bunica împlinește astăzi nouăzeci și doi de ani. De câte ori discutam în contradictoriu, mama spunea că îi semăn. Născute sub aceeași zodie, mama și mamaia nu s-au plăcut niciodată. S-au tachinat și chinuit mulți ani, la început mai rău, apoi mai voalat. Mama credea că bunica i-a sabotat mariajul. Adevărul e că toți cei legați în povestea asta din care am apărut eu au fost lași. Niște iresponsabili tranzitivi ale căror întâmplări au rămas neasumate. 

Acum bunica e preocupată și frustrată de propria-i fragilitate. Pentru o femeie voluntară și energică, de un egoism pur pentru care am admirat-o mereu, orice impuținare a libertății e o pedeapsă mai îngrozitoare decât moartea. Acum doi ani când am văzut-o, spunea că îi este dor de viața ei. Viața ei de femeie mijlocie, casnică dar independentă, mereu și cu și fără treabă, pragmatică și necomplicată, un melanj fascinant de încăpățânare, umor și vitalitate.

Nu îi semăn îndeajuns dar o iubesc și îi mulțumesc pentru moștenirea genetică. În loc de la mulți ani îi doresc pace, luciditate și blândețe, nedurere, împăcare, liniște și lumină.

Dacă timpul ar exista și m-aș putea întoarce în el, m-aș opri la vârsta copilăriei mici, în odaia ei curată din spate, între cearșafurile reci mirosind a iarbă de lavandă. Acolo unde nu mă interesa deloc părerea lumii, mult înainte de a-mi fi alterat ireversibil firea pentru a mă preface mai ușor de acceptat și iubit.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...