marți, 19 decembrie 2017

Vulnerabilitate

E deja decembrie, aproape solstițiu. Orașul e luminat de sărbătoare, copiii au trimis scrisori Moșului și îl așteaptă cu emoție. Am făcut biscuiți cu miros de portocală și scorțișoară - un castron plin de inimi mici și mari. Îl aștept și eu, ca în fiecare an, să îmi aducă echilibru și mai ales înțelepciunea de a mi-l regăsi ușor atunci când îl pierd.

A nins ud și copacii sunt grei. O creangă subțire se apleacă și zăpada alunecă eliberând-o de povară, o alta rigidă se rupe sub greutatea zăpezii. Îmi amintește de antrenamentele de judo din copilărie și de vorbele lui Jigoro Kano - judo ne învață să căutăm cea mai bună cale indiferent de circumstanțe și ne ajută să înțelegem că îngrijorarea e o risipă de energie.

În casă e cald și fumul alb de brad plutește peste acoperișurile dimprejur. Zilele trecute a bătut vântul dinspre munte și a adus gânduri sălbăticite, din pădure; păreri și senzații înstrăinate pe care le-am îmbrățișat și îmblânzit. Anii trecuți m-ar fi speriat, acum mă înduioșează și mă bucură. Toate stările, oricât de inconfortabile, sunt aici pentru că am nevoie de ele.

Îmi simt sufletul, carnea și sângele vii, afară, sub cerul de iarnă, în noaptea cea mai lungă.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...