vineri, 13 octombrie 2017

Terapie

Astăzi, printre frunze-păsări-căzătoare, am acceptat că vara s-a sfârşit şi nu aş putea să o întorc din drum nici dacă aş vrea. Dar nu aş vrea. Pentru că știu că vara nu are timp de depresii şi amânări, şi-a copt fructele şi-a plecat, lăsându-mă cu sternul plin de scoici şi flori presate.

M-am întors la terapie. Pentru că unul din talere se încăpăţânează să rămână jos oricât balast aş arunca. Pentru că râd şi plâng disproporţionat. Pentru că mai sunt încăperi în care nu ajuns încă lumina. Am ales alt psiholog cu care m-am simţit în siguranță, într-o zonă confortabilă de empatie.

Sunt aici pentru că deşi funcţionez bine, mă doare aproape continuu schisma dintre ceea ce simt şi ceea ce ştiu. Mă epuizează intensitatea emoţiilor în ambele sensuri, chiar dacă nu pot trăi liniar. Am venit să înţeleg, să descopăr, să accept și să rezolv. Mă descurc bine singură, dar nu mai am răbdare. Vreau să câştig timp, moneda asta volatilă cu care sper să îmi răscumpăr curând sufletul.

Cel mai adesea conflictul e între aşteptări şi instinct. Aşteptările celorlalţi pe care le percep ca pe o colivie de aur. Până şi eu am aşteptări de la mine: responsabilitate, integritate, maturitate. Dincolo, la celălalt capăt al gândului, aş trăi la limită, instinctual, fără nici o grijă - belated sweet sixteen.

Am vorbit despre vârsta aia ingrată, despre sentimentele mele de atunci, despre ce am văzut şi simţit, ce am decis că voi fi şi că nu voi fi, ce voi căuta şi ce voi evita. Mi-am amintit de crisparea psihică, de tensiunea permanentă, de nesomn, de atacurile de panică, de spasmofilie. De petrecerile cu fum și alcool. De mama mea tânără şi frumoasă, întotdeauna frumoasă şi tristă.

Atunci m-am hotărât să nu accept niciodată controlul sau abuzul emoţional (fizic sau verbal), să fiu liberă, doar a mea. În secret mi-am propus sau am sperat să fiu frumoasă ca mama (oarecum dificil pentru că abia târziu, când mi-am definit propria estetică, am reuşit să-mi depăşesc complexele). Tot atunci m-am străduit să o salvez de nefericire. I-am cerut să divorţeze şi mai târziu i-am găsit un prieten. Când am plecat la facultate îi scriam câte două scrisori pe săptămână să mă asigur că e bine. Nu era. Nu a fost niciodată. A întâlnit apoi, la patruzeci de ani, o iubire chiar mai puţin potrivită decât cea din care m-am născut eu, iar eu am renunţat să-i mai port de grijă. Am fost furioasă pentru cât investisem pentru ca în cele din urmă să ajungă în acelaşi punct. Am recuperat scrisorile după moartea ei şi am remarcat cât de nefiresc de "maternă" eram.

- Ce crezi că înseamnă nevoia ta de a trăi acum ca la 16 ani vizavi de realizarea că atunci erai atât de matură şi "maternă"?
- Că nu mi-am trăit copilăria şi adolescenţa. Că nu a fost nimeni lângă mine atunci. Că m-am simţit abandonată.
Şi puuuuf, şase şerveţele la îndemână, umezite dintr-un foc, dintr-o mitralieră de lacrimi țâșnite artezian din locul cu durere învechită.
- Da, înseamnă că ai un copil interior care îşi cere drepturile, cu care trebuie să ai un dialog şi să înţelegi ce nevoi au rămas nesatisfăcute şi ies acum la suprafaţă. Şi să le integrezi în viaţa ta de acum, să îl ajuţi în mod adecvat, în acord cu vârsta asta.
- Dar nu mai am timp, e prea târziu acum. În afară de a mă scoate din când în când la o prajitură, nu știu ce sa fac, nu știu cum să-l ajut. Mă simt ca un copil oprit din evoluție.
- Ce ești dispusă să faci?
- Orice. Am născut de două ori natural, fără epidurală. Tolerez bine durerea pentru un rezultat sănătos.

M-a asigurat că am resurse pentru a găsi drumul către mine - sinceritate, deschidere, autocunoaştere şi umor. Şi că uneori lucrurile blocate de către minte pot fi deblocate de inimă. Că e bine să pictez, să alerg, să mă joc şi să am mintea relaxată, decontractată.



Mulţumesc pentru toamna asta blândă, pentru scurtătura asta ca o cărare miraculoasă într-o pădure de semne de întrebare, pentru energia acestor zile în care am trăit iar sentimentul de a te lăsa iubit de celălalt mai mult decât te iubeşti tu. Mă bucur că am întâlnit dragostea acum și aici, într-o formă pe care am putut să o recunosc pentru că sunt conștientă că iubirea mă echilibrează şi îmi permite să mă vindec.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...