duminică, 24 septembrie 2017

43 de ani, un fel de rezumat

Au rămas câteva ore până la ziua mea. Am depăşit cred vârstele critice şi acum nu mai am nici o părere despre numărul pe care mi-l voi ataşa temporar începând de mâine. Dacă stau bine să mă gândesc, mă laud că am 43 de ani de prin ianuarie, că aşa îmi iese mie la scădere, că pot să mă dau "mare" tot anul. De fapt mi-am dat timp să mă obişnuiesc.

M-am speriat puţin când am împlinit 35 şi 40 de ani. Apoi am văzut că nu te umpli brusc de bube sau de riduri, că nu îţi calci pe sânii cazuți și nu ţi se frâng genunchii sub greutatea cearcănelor, că nu se schimbă nimic radical, eşti doar tu, aceeaşi, vag mai înţeleaptă. Aşa că am început să mă bucur de întâmplare din ce în ce mai mult în fiecare an.

Am învăţat să cred în mine mai mult decât în alţii (doar în copii - ai mei sau ai altora deopotrivă - cred la fel de mult ca în mine).
Am învăţat să am răbdare (uneori).
Să râd şi să plâng pe îndelete.
Să iert. Să mă iert.
Să fiu îngăduitoare cu mine.
Să alerg. Să respir. Să îmi găsesc ritmul.
Să tac (asta a fost cel mai greu).
Să sărbătoresc.
Să dăruiesc.
Să spun nu.
Să mă răzgândesc. Şi apoi să mă răzgândesc iar.
Să îmi aud gândurile, intuiţia. Nu am învăţat încă să împlinesc ascultarea.
Să simt recunoştinţă în miezul fiinţei mele. Permanent. Pentru tot.
Să iubesc fără rezoluţie.
Să accept ce nu pot schimba.
Să fiu liberă în lumea lui "trebuie".
Să fiu mamă.
Să mă despart de mama. Asta am învăţat fără script, din zbor. Zborul ei.

Ce nu am învăţat încă (am învățat și asta!), dar ştiu că mai e timp (ah, timp artificial, în bucle tot mai strâmte!):
Să nu mă grăbesc.
Să risc mai mult.
Să aleg cu inima.
Să verbalizez fără să rănesc.
Să nu am aşteptări.
Să nu mă ataşez.
Să fiu copil. Să nu am griji.
Să mă iubesc. Să îmi accept asimetriile.
Să înot fără să am pământul aproape.
Să am încredere deplină în alt adult.
Să mă dăruiesc. Nu am învăţat încă mecanica iubirii.
Să mă simt în siguranţă. Fără ziduri și măști.
Să cedez controlul iluziv.

E mult trecut de miezul nopţii şi nu pot să dorm. Mă bucur de linişte acum aşa cum mâine, când vor fi glasuri mici în jur, mă voi bucura de vise. Adesea trăiesc într-o lume paralelă, în capul meu plin de metafore şi fantezii, într-un fel de haos organizat. Sărbătoresc solitar un grăunte din clepsidra permanenței. Am o viață perfect-imperfectă pe care nu aș schimba-o nicicum.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...