sâmbătă, 4 martie 2017

De 8 martie dă-mi timp

Primăvara nu are răbdare. Verdele iese de sub zăpadă, soarele învie şi în mine crește astenia. Simt acut că am uitat care e visul meu, de parcă am uitat drumul spre casă. Plâng aiurea, din gânduri izbucnite ca mugurii prin văgăuni întunecate de suflet. Plâng din senin şi e foarte senin zilele astea. Astăzi am alergat lângă pădure, prin parcuri, după ziduri şi tristeţea asta a ieşit prin toţi porii, până când aproape m-am deshidrat.

Primăvara nu are răbdare. Nici eu. Doar în privinţa asta ne asemănăm. Altfel toamna mă defineşte mai bine: cu foliaj şi nostalgie, ploi mântuitoare şi nopţi crescătoare, jarul de după focul verii anticipând îngheţul.

Peste puțin timp e ziua mezinul încă preşcolar. E tot blond ca un înger căzut, cu ochii rotunzi şi albaştri ca doi pămânți fericiţi. E iubitor, iertător şi fierbător, fără reguli, cu multă poezie şi compasiune. El e al primăverii, cel mai cald şi mai solar dintre noi.


[later edit] pentru mine opt-martie e mai mult despre copilărie decât despre maternitate: e ziua mezinului şi a mea necrescută, bucurându-mă odată cu copiii de primăvară şi ciocolată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...