joi, 5 ianuarie 2017

Febră de înmuiat gerul Bobotezei

Am ochii roz şi frisoane. Mă dor capul, umerii, rinichii şi gambele. Gambele pentru că aseară am uitat să fixez legăturile de schiuri la coborâre. Dacă aş fi fost conştientă sau pricepută, aş fi putut mima un telemark, dar așa am fost doar foarte încordată, ca o pisică la patinoar. Până la urmă a fost o tură faină, cu un urcuş susţinut, cu ceai cald şi discotecă de copii la cabană, o coborâre cu fulgi mari în ochi, oraşul cartografiat în lumină şi cârcei binemeritaţi. Restul componentelor mă dor de la gripă.

Stau în pat şi delirez de febră. M-am întors la birou şi lucrurile nu sunt lipsite de umor. Scările noii clădiri ajung la jumătatea etajelor şi spaţiile utile sunt la încă opt trepte mai sus. Întreaga construcție e un fel de teren accidentat în care drumul către contabilitate de exemplu, seamănă cu o excursie peste două văi. La fiecare etaj există o singură toaletă, fie de femei, fie de bărbaţi și dacă apare o urgență ești inevitabil la alt nivel, ca-n legile lui Murphy. Fereastra din biroul temporar încadrează frumos Piatra Craiului, o macara şi un turn de apă. Craiul se vede doar dacă e senin.


Închid ochii roz şi e vară, miroase a alge şi sare. Soarele îmi decupează pleoapele, îmi arde irișii şi totul devine auriu, fierbinte şi uşor. Am douăzeci şi şase de ani şi mi-am externalizat toate serviciile valorizate de societate: bona se ocupă de copii, o asistentă asiatică pare o parteneră desăvârşită şi un indian studios m-ar putea înlocui negreșit la servici. Să mai iau un paracetamol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...