duminică, 6 noiembrie 2016

Insomnia (III)

Într-una din nopţile astea nesfârşite a apărut Orion, constelaţia pe care mi-am făcut-o a mea în copilărie şi care mi-a fost fidelă în toate iernile de atunci. Mi se părea că cele trei stele echidistante din centrura vânătorului sunt ca punctele de suspensie dintr-o conversaţie neterminată şi asta îmi dădea un sentiment de nesingurătate.

Zilele trecute a fost brumă şi frig vineţiu, apoi s-a încălzit şi vântul pieziş a strâns frunzele din copaci şi le-a aruncat în aer. Coroanele au rămas goale și argintii ca nişte plase de păianjen în care stau prinse ultimele semne de îndoială. Peste toate se sprijină soarele exagerând umbrele de-a lungul pământului, aproape paralel cu el.




Rafale calde mută gândurile dintr-un timp în altul, dintr-un om în altul. Eu rătăcesc hârtii și chei. În zile ca asta, rătăcesc drumul spre casă. Unii ar spune că sunt îndrăgostită, eu cred că e doar toamnă și o să treacă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...