luni, 17 octombrie 2016

Timpuri verbale: eşti, nu eşti şi nu mai eşti

În dimineaţa aia a sunat fratele tău şi a zis că nu mai eşti. Am strâns volanul în pumni, am accelerat, nu am mai văzut nimic printre genele strânse şi ude şi nu am mai auzit nimic dincolo de vidul meu. Am oprit în câmp, am urlat prelung şi am rostogolit lacrimi în bărbie. Când aproape s-au uscat, am umplut o valiză de haine negre şi am plecat iar, de unde abia mă-ntorsesem.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...