miercuri, 6 aprilie 2016

etajul 9, apartamentul 55

ultima dată când am mers cu trenul ăsta, plecasem cu un rucsac de haine negre. mama era în spital, grav bolnavă. au trecut doi ani şi trei luni de atunci. a ieşit atunci din spital, slăbită fizică dar întărită în dorinţa de a trăi. a luptat cu demonul morţii cu o încăpăţânare inumană. o întrebasem dacă e ceva ce vrea să facă înadins şi în loc de vreo excursie exotică mi-a spus că vrea să pună termopane că vine iarna. a pus termopane, dar iarna ei nu a mai venit.
iar acum mă aflu în tren pentru a înstrăina termopanele şi pereţii apartamentului în care am crescut.

uitasem cât de frumoase sunt apusurile pe-aici. soarele se prelinge ca un gălbenuş spart peste tot câmpul, ca-ntr-o omletă de Dali. trenul se leagănă ore în şir plin de poveşti inundate în lumina portocalie, . nu mai sunt compartimente şi socializarea de circumstanţă se reduce la vârsta fără tehnologie.

în studenţie, îmi făceam prieteni de fiecare dată când mergeam cu trenul. apoi ne scriam scrisori cu plic şi timbru. chiar, ce-o mai fi făcând Andy, the crazy biologist that was studying bacteria that looked like whiskered potatoes? :) I shall befriend him on facebook :p

nu am nici o nostalgie legată de apartamentul în care mi-am petrecut copilăria. am doar flash-back-uri. mergeam cu liftul cu uşile deschise sau concuram liftul alunecând nouă etaje pe bara scărilor, în salturi agile pe care dacă le-aş vedea la copiii mei astăzi aş face infarct. aveam o gaşcă de la etajul 7 până la 10 şi ne jucam iarna pe rând pe câte un palier. aveam păpuşi blonde, pre-barbie, care costau 26 lei. le îmbrăcăm în împletituri de lână, în mătase, catifea şi piele. piele dintr-o pereche de cizme a mamei.

apoi locul de joacă, datul peste cap cu leagănul, tenis la perete, mereu câte o vecină pârâcioasă de care mă temeam că îi va spune mamei nu-ştiu-ce, iarna din 86 cu nămeţi de zăpadă mari cât scara blocului, cu tunele săpate şi transportul în comun întrerupt. viaţă stilizată.

cutremurul, certurile, frisoanele, pubertatea. mâine semnez cu inima uşoară. copilăria mea e în sfârşit răzbunată, spălată, salvată.

[lost in drafts]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...