vineri, 16 octombrie 2015

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Zilnic te descompun şi recompun din memorie si inspiraţie; în fiecare zi, îţi fac aripile mai albe şi mai lungi. Sunt incomodă şi uneori mă cerţi, te superi, apoi mă ierţi şi o luăm de la capăt, într-un nesfârşit carusel de argumente şi gânduri care zgârie şi mângâie şi vindecă şi întreabă. Negociem pragmatic gradele de libertate, singurătatea, materialul genetic, ticurile tale, imperfecţiunile, gusturile, gesturile, dorurile, muzica, desărvârşirile din toate anotimpurile.

Pentru tine timpul a rămas suspendat într-un alt octombrie, pentru mine aleargă înaintea şi-napoia acum-ului, între zeci de planuri şi vise, conştiente şi legitime sau nu. Astăzi miroase a frunze incinerate pe-aici, a pământ ud şi flămând, a zăpadă latentă. Ai râde de mine dacă ţi-aş spune că nu ştiu să aleg între două lumi bune!?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...