miercuri, 3 iunie 2015

Cum mi-am dresat dragonii

Toate rănile se vindecă. Uneori cicatricile sunt semne heraldice ale bătăliilor necâştigate, alteori sunt flori baroc-contorsionate sub greutatea timpului. Ridurile sunt exact acolo unde am râs sau m-am mirat cel mai mult.

Pentru că nu ştiu să trăiesc altfel, mi-am asumat integral trecutul ca să pot merge mai drept, mai departe. Asta înseamnă că văd adevărul reconstituit precum imaginea caleidoscopică a artropodelor, fără ipocrizie sau distorsiuni. Chiar dacă unele alegeri au fost discutabile, nu aş schimba nimic din parcurs, pentru că mi-e bine unde sunt astăzi. Sunt suma tuturor erorilor, căderilor şi încercărilor de dinainte, în egală măsură cu suma reuşitelor, eforturilor şi circumstanţelor favorabile pe care le-am traversat.

Nu întotdeauna asimilez uşor istoriile defuncte, dar până la urmă le diger complet; am nevoie să îmi înţeleg resorturile şi limitele. Astfel totul devine transparent, uşor de tranşat, aerul e mai curat şi eu dorm bine. Nu am sertare cu lacăt, schelete putrefacte prin dulapuri sau praf neşters pe jurnale. Uneori mi se înmoaie genunchii, alteori tresar involuntar, însă mă străduiesc să îmi trăiesc emoţiile responsabil, fără compromis şi fără orgoliu. Privilegiul de a mă fi durut mult, îmi dă autonomie. Sunt vie şi asta e cel mai important pentru mine; am nevoie de certitudini şi intensitate, dar nu de dramă.

Am depăşit cu timp şi efort conştient fiecare amor eşuat astfel că am intrat în ultima uniune cu bagajele foarte curate. Cred în monogamie. Cred în doi, în comunicare, în iertare şi în dragoste. Experienţe recente m-au invăţat să nu presupun că ceilalţi gândesc la fel. Fiecare e liber să îşi construiască un sistem care să i se potrivească câtă vreme nu îşi proiectează liberal nesiguranţa, gelozia sau imaturitatea, în spaţiul comun.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...