miercuri, 13 mai 2015

Ziua dorului

Dragă mama,

Astăzi a fost soare de primăvară târzie. Au înflorit castanii, toţi. Au şi înfrunzit, de-a lungul străzilor şi-al aleilor din parc; din parcul cu platan-bătrân lângă care mă opresc adesea să vorbesc cu tine.

Copiii sunt bine, au crescut cam câte zece-cinşpe centimetri fiecare de când nu i-ai văzut şi vorbesc într-una. Acum unul e la şcoală, celălalt la grădiniţă. Se joacă mult împreună. Nu seamănă-ntre ei, dar seamănă cu noi, cu voi, cu bunicii, cu străbunicii, cu toate amestecurile de dinainte probabil.

De ieri avem şi-un pui de pisică, mic de şapte săptămâni, foarte pufos, cu fundul gras şi codiţa tremurândă. Doarme, mănâncă, se joacă şi-atât. Dacă rămâne singur, miaună şi dacă vii când miaună, toarce.

În sfârşit am învăţat să schiez în iarna asta. Am învăţat şi puţină germană. Când fac o pauză de la der-die-das voi învăţa să înot. Simona zicea astăzi la prânz că ştie ea, de la un mare învăţat, că sunt doar două emoţii: dragostea şi frica. Învăţ să îmi iubesc fricile pe rând, una câte una, ca să nu mă împietrească.



Am mai învăţat şi că dragostea e un mare hocus-pocus; Ştefan e la fel de bun şi de frumos ca-ntotdeauna, ceea ce contrabalansează perfect sinceritatea mea dezarmantă şi tăioasă, ştii ce zic, nu!?

Mi-e foarte foarte dor de tine mama. Aş fi vrut să îţi spun la mulţi ani astăzi şi îţi spun. Mulţi ani de lumină şi de pace, îţi spun. De când nu ne-am văzut, am mai crescut şi eu puţin, am mai râs şi am mai plâns câţiva centimetri, câteva vise, şi voi mai va, promit.

Te iubesc şi mai mult, 
Mo, albăstruia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...