vineri, 20 februarie 2015

Şapte ani în America (II)

Te întrebi mereu dacă să mai stai sau să pleci? Ești într-o relație toxică cu țara ta? Te-a înșelat și dezămagit peste putință de iertare dar tot nu te poți hotărâ dacă să o abandonezi sau să vă compromiteți reciproc până la capăt?

Angajații unei firme de relocări mi-au spus odată că după moarte și divorț, mutarea e a treia traumă psihologică majoră pe care o resimt pământenii. Dincolo de valoarea de promovare a afirmației, mutarea dintr-o țară în alta sigur nu este pentru toată lumea.

Există oameni pentru care nu contează unde trăiesc cât timp au condiţii decente de viaţă; dacă au unde dormi și ce mânca pot fi la fel de bine aici sau aiurea, pe marginea de răsărit sau apus a bilei albastre. Sunt liberi pentru că nu au rădăcini, bagaje cultural-naţionale de neînlocuit, doruri istovitoare sau sentimentalisme geografice inutile. Pentru ei spaţiul este o dimensiune neglijabilă: pe pământ sau în aer, în vârf de munte sau pe o insulă sunt la fel de în largul lor. Îi invidiez sincer pentru că trăiesc anarhic, la baza priramidei lui Maslow, iar “acasă”-ul lor este amplu, nelimitat.

Apoi sunt cei cărora le e foarte bine doar acolo unde s-au născut, unde stau mereu cu bateriile la încărcat indiferent de neajunsurile circumstanţiale. Acolo au rude, prieteni, câteva destinaţii în zona de bunăstare psihică, au preot, învăţător şi poliţist cu care se salută în amănunt. Sărbătorile se însoţesc cu un ritual culinar strămoşesc, petrecerile au meniu, muzicanţi şi tematică. Ei funcţionează bine doar în comunitatea pe care o cunosc şi se definesc prin coordonatele lor geografice și dacă s-ar încumeta peste graniță ar suferi cumplit dar mândru, ar reinventa sarmalele și recompune

La mijloc sunt cei pe care îi împinge ceva în afara pătrăţelului predestinat, cu sau fără intenţia de a se lăsa asimilaţi de cealaltă lume, ca de o iubire irezistibilă. Indiferent de mecanismul declanşator, povestea fiecăruia este unică. Fiecare plecare este un efort personal justificat şi susţinut de un resort suficient de puternic pentru a străpunge tensiunea superficială a despărțirii și înstrăinării.

Am trecut prin experienţa depărtării de casă cu un amestec de entuziasm pentru nou și prejudecată mioritică. Am plecat exclusiv din amor şi am ştiut de la început că nu vreau să rămân agăţată într-un colț de hartă, fără apartenență sau ataşament. Pentru mine acasă a ramas întotdeauna aici, lângă munte, unde cea mai proastă zi este mai bună decât cea mai bună zi dincolo. Nu am pretenția că am pătruns tainele emigrării și nici nu știu care e răspunsul la dilema voastră dar pot să vă povestesc ce-am înțeles eu din experiența asta.


Stereotipuri există în ambele tabere. Tu crezi că ştii cum sunt ei, ei cred că ştiu cum eşti tu. De pildă, noi credem despre americani că nu au istorie şi că sunt ignoranţi (politically-correct eufemism), iar ei cred despre noi că descindem din vampiri şi gimnaste. Faptul că la yoga îmi ieșeau câteva figuri de stretching era pentru ei o indicație în plus că românii sunt înzestrați cu capacități supranaturale. La limită ar exista un sâmbure de adevăr, doar că America e o ţară foarte mare în care punctele cardinale sunt cel puţin tot atâtea subculturi, cu valori şi moduri de exprimare uneori diametral opuse.

Totul în America e mai mare – cerul, drumul, mașinile, porțiile, oamenii, casele, magazinele, legumele, visele, iarna, vara, vântul, singurătatea, absolut totul e mai mare.

Sistemul funcţionează nu înseamnă decât că tu respecţi mai multe reguli şi la schimb ai mai puţine griji. Unele reguli sunt de bun simț, chiar dacă greu de înțeles sau de implementat în România. Am două exemple: iarna încep dezăpezirile abia după ce nu mai ninge, iar în timpul ninsorii traficul este redus la minim; dacă este cod galben-portocaliu și decizi să ignori advertismentul, vei fi tractat în caz de derapaj doar contra cost. Tot în zona de trafic, un four-way-stop este o intersecţie în care toţi opresc şi pornesc în ordinea în care au ajuns în intersecție; foloseam exemplul asta pentru a le explica colegilor mei cât e de diferită cultura țării mele, în care așa ceva ar fi de neconceput, așa cum le povesteam și despre slow-food și alte antinomii.


Alte reguli sunt ridicole pentru că au apărut în urma unor incidente improbabile, cum ar fi de pildă că ginecologul te examinează numai în prezenţa unei alte persoane pentru a nu exista vreo suspiciune de tratament neadecvat; de parcă n-ar fi destul de dubios un singur examinator. Faptul că sistemul funcţionează îţi lasă în general mai mult timp pentru a-ţi rezolva alte probleme, dar îţi creează în paralel mari probleme de identitate. Altă regulă de funcționare socială este că oamenii își zâmbesc fără un alt motiv decât de a fi atractivi, a-și spori calitatea vieții și a-și prelungi viața în consecință. Pentru mine, asta a fost foarte greu de înțeles, dar după ce mi-am descrețit fruntea, am rămas așa mult timp; și după aproape patru ani de culori prăfuite, încă mai am resurse de zâmbet gratis.

E important să trăieşti o vreme departe de casă. Tocmai faptul că ieşi din zona de confort te îmbogăţeşte fantastic la nivel mental. Viaţa într-o organizare diferită te face mai tolerant, mai deschis, mai încrezător în capacitatea ta de adaptare, mai bun în esenţă. Am (supra)viețuit în America şapte ani buni, timp în care am învăţat, am făcut practică, am schimbat câteva locuinţe, am condus în traficul lor, am născut în spitalele lor, am dus copilul în grădiniţele lor, am fost în bisericile lor, pe scurt am contribuit la şi am beneficiat de sistemul lor. Deşi nu mi-a plăcut, America a fost bună cu mine mai ales pentru că am putut privi detaşat peste apă, la (de)zbaterile şi transformările româneşti și mi-am recalibrat aşteptările în raport cu lumea în general.

Fericirea nu are cod poștal. Poți pleca in căutarea ei, dar n-ai să găsești decât premize mai mult sau mai puțin bune pentru împlinire. Poți fugi crezând că lași demonii în urmă dar dacă nu te antrenezi să fii mulțumit aici sau oriunde, n-ai să-ți atingi potențialul de fericire nici la capătul universului.


Acest articol a apărut in Catchy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu