vineri, 30 ianuarie 2015

De dragoste (I)

Câteodată timpul, deşi nu există, devine sfărâmicios. Atunci viaţa pare gri şi friabilă. Nu ştiu, nu vreau şi nu pot să trăiesc liniar. Am încercat şi mi se pare imposibil; ar fi ca şi cum mi-aş pondera fiecare impuls, într-o încercare bizară de reabilitare a sinelui meu autentic. Am nevoie de emoţii, exaltare şi suferinţă, pentru a îmi exersa sufletul.

Mă îndrăgostesc în fiecare anotimp, cel mai adesea de cel pe care îl iubesc deja. Oscilez între inocenţă şi patimă, între posibil şi incert, iubesc în şoaptă, cu minuţiozitate, sistematic, temeinic, de una singură. Dragostea mea e o coincidenţă constantă. Între mine şi el. Între timp.

Dragostea nu e chimie, e puls, ritm încins picurat sub tâmple.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...