luni, 26 ianuarie 2015

Conştiinţă şi hormon (odă eternului feminin)

Ca mai toată lumea, am avut o copilărie colorată. M-am jucat printre blocuri în construcţie, de unde săream în grămezi mari de nisip, îmi măsuram puterile, centimetri şi kilogramele cu băieţii, boxam un maimuţoi de pluş agăţat de clanţă drept exerciţiu de autoapărare, iar iarna alunecam graţios pe gheaţă în ritm de Ravel pe luciul băltoacelor din faţa blocului, îngheţate de vântul de la malul Dunării. Sunt sigură că nu am vrut să cresc mai repede, iar când la paisprezece ani păream cu cinci mai mare, nu mi s-a părut a fi un atu. 

Mi-a plăcut şcoala sau mai precis mi-a plăcut că gândeam repede, scriam caligrafic şi învăţam uşor. O vreme am câştigat detaşat toate competiţiile şi din cauza asta mergeam în tabere gratuite, de merit, aşa încât jumătate din vacanţa de vară trecea frumos. În cealaltă jumătate plăteam temeinic cu zece exerciţii şi o jumătate de pagină de compunere în fiecare zi, tot gratuit, de la tata.

Citeste mai departe

Acest text a apărut în Catchy, ca Femeia la 40 de ani - întoarcerea buldozerului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...