marți, 10 noiembrie 2015

Doliu colectiv

Saci mari şi negri de plastic stau în picioare pe trotuar, legaţi la gură, în drum spre cimitirul de frunze.

Noaptea plouă-ntr-una şi peste zi e ceaţă, ca un fum gros, ca un nor greu rămas jos. Miroase a pădure incinerată şi a pământ moale, pregătit să înghită bucăţi din copacii decăzuţi. E doliu aici, e multă mânie şi haos.

duminică, 25 octombrie 2015

Oraşul roşcată

Toamna a venit subit într-o joi şi inimile tuturor s-au strâns puţin precum se subţiază sângele şi degetele, de pe care apoi cad inele şi verighete şi gesturi nesăbuite.

Culorile de anul ăsta sunt mai puternice. Se poartă intens. E aproape lună plină şi pădurea s-a culcat pe pământul reavăn. Povestitorul mănâncă struguri negri odihniţi în butoaie de stejar. S-a făcut deja frig violet.

vineri, 16 octombrie 2015

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

marți, 6 octombrie 2015

vineri, 2 octombrie 2015

Astenie

Judecând după numărul de pantofi cumpăraţi în ultima lună, sunt în depresie. O depresie mascată de proiecte ample, mult sport, tradiţionala plimbare de ziua mea, mult rosé şi puţine roze. Până şi eu m-am plictisit de căutarea furibundă a fericirii-generice ca ideal eluziv desprins din filme şi reclame.

vineri, 4 septembrie 2015

Ziua în care a venit toamna

Am sperat să respir ploaie în fiecare dintre zilele astea lipicioase precum răşina lichefiată sub lupă. Mi-a lipsit să o aud şi să mă mir de intensitatea verdelui spălat de praf, ca proaspăt vopsit după arşiţă.

marți, 4 august 2015

Am de toate*

N-am mai scris pentru că respir mai adânc, văd mai departe, fac mai mult şi nu mai am stare să însemnez toate sinapsele apăsate precum literele unei maşini vechi de scris pe hârtia pergamentoasă a virtualului.

luni, 29 iunie 2015

Sânziene

Am un maldăr de gânduri vraişte prin cap, unele terminate, altele deşirate, un amestec de bine şi iubire şi descoperire. În noaptea aia am stat trează, cu ochii în tavan, mult după miezul nopţii, la şuetă cu ielele în cap(,) de vară. Mi-am amintit că cineva mi-a bătut într-o noapte de Sânziene la uşă, iar eu dormeam. Am ştiut mai mult decât am auzit. Am dormit pentru că somnul vindecă.

duminică, 14 iunie 2015

Despre infidelitate... o discuţie pentru oricine a iubit vreodată

De ce înşelăm? De ce trişează oamenii fericiţi? Când spunem "infidelitate", ce vrem să spunem de fapt? O aventură, o poveste de dragoste, sex plătit, sex virtual, un masaj cu final fericit? De ce credem că bărbaţii înşeală din plictiseală şi frică de intimitate, iar femeile din cauza singurătăţii şi a nevoii de intimitate? Este adulterul întotdeauna sfârşitul unei relaţii?
În ultimii 10 ani am călătorit şi am lucrat extensiv cu sute de cupluri spulberate de infidelitate. O aventură poate distruge relaţia, fericirea şi însăşi identitatea unui cuplu. Şi totuşi acest act extrem de comun este atât de puţin înţeles; de aceea această conversaţie este pentru oricine a iubit vreodată.

miercuri, 3 iunie 2015

Cum mi-am dresat dragonii

Toate rănile se vindecă. Uneori cicatricile sunt semne heraldice ale bătăliilor necâştigate, alteori sunt flori baroc-contorsionate sub greutatea timpului. Ridurile sunt exact acolo unde am râs sau m-am mirat cel mai mult.

marți, 26 mai 2015

Ce (să nu) faci cu o zi înainte să naşti

Căutând zilele trecute un document în vraful de mesaje electronice, am dat peste un to do list trimis consortului cu o zi înainte de a naşte şi am retrăit întreaga zarvă adăpostită  în lobul frontal.

În loc să visez tihnit la prima întâlnire din viaţă aerobă cu mezinul, făceam planuri de detaliu pentru o strămutare seamless. Redau mai jos lista pentru zilele în care ne simţim copleşiţi.

miercuri, 13 mai 2015

Ziua dorului

Dragă mama,

Astăzi a fost soare de primăvară târzie. Au înflorit castanii, toţi. Au şi înfrunzit, de-a lungul străzilor şi-al aleilor din parc; din parcul cu platan-bătrân lângă care mă opresc adesea să vorbesc cu tine.

luni, 11 mai 2015

Să vă iubiţi până cădeţi din picioare!

Una era bunică şi cealaltă mamaie. Şi mi se părea atunci că mamaie sună mai puţin a bătrâneţe şi mai aproape de inimă, un fel de bunică mai onorabilă aşa. Mamaia Crăciun[oaia] a împlinit 89 de ani ieri.

miercuri, 6 mai 2015

Salzburg

Salzburg era într-un vis de-al meu din adolescenţă. Aveam un întreg oraş în minte, cu străzi şi dealuri şi case cu muşchi verzi pe acoperiş. Un fel de oraş hobit, cu multă umezeală şi muzică. Cu mulţi z de la Salzburg.

marți, 14 aprilie 2015

Paşte foarte fericit!

Paştele şi Crăciunul aveau o cu totul altă substanţă în copilărie: anticipam şi participam cu totul, de la curăţenie, la gătit, decorat şi ospătat, chiar dacă cu o doză de religiozitate mai curând ritualnică decât spirituală.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

vineri, 20 martie 2015

Ziua albastră

Ziua cu mult schi, cu zăpadă pudră, cu ceaţă materială. M-am îndrăgostit de zăpadă atât de mult, încât dacă nu mi-ar fi frică că se topeşte, aş îmbrăţişa-o. E primul an în care nu vreau să vină primăvară. Mi-e frică să nu uit cum se simte bucuria de a fi fericit singur.

Ziua în care am fost atât de aproape încât se auzea cum îmi bate inima. De tare. Sau de repede.
Ziua fericirii, a binelui căutat, apropiat, dorit, muncit, întâmplat din neîntâmplare.

joi, 19 martie 2015

Leviathan si Aferim! - doi pumni in burtă

Le-am văzut. Două filme fotografice, amare până la senzaţia de vomă.
Când locuiam peste ocean, obişnuiam să văd filme est europene, pe care le găseam proaspete, supra-realiste şi satisfăcătoare intelectual în contrast cu majoritatea produselor hollywoodiene.

vineri, 13 martie 2015

Celălalt

Soarele e încă jos, pieziş, aşa cum stă mereu între solstiţiu şi echinocţiu, prezent doar cât să ne salveze de hipotermie şi depresie. Mă bucur vag de ultima duminică leneşă într-un anotimp incert, cu ceaiuri şi deserturi prin librării şi cafenele.

luni, 23 februarie 2015

Cum am învăţat să schiez

Moş Crăciun există. Ştiu sigur, pentru că deşi în fiecare an descopeream cadourile frumos împachetate în dulap, n-am primit niciodată ce găseam printre rafturi, ci altceva. Într-un an mi-am lipit ochii de brad toată seara de ajun sperând să dezleg misterul. Moşul mi-a lăsat o pereche de schiuri verzi, din lemn, cu câte o săgeata roşie în vârf, exact în timp ce mă spălam pe dinţi. Deşi nu mi-am iertat că ratasem momentul descinderii lui, care era în sine mai valoros decât cadoul, m-am bucurat fantastic de darul său bizar. Probabil chiar asta îi cerusem într-un moment de exaltare premonitorie, deşi pe atunci şi multă vreme, am locuit într-un oraş de câmpie. Aveam cinci ani.

vineri, 20 februarie 2015

Şapte ani în America (II)

Te întrebi mereu dacă să mai stai sau să pleci? Ești într-o relație toxică cu țara ta? Te-a înșelat și dezămagit peste putință de iertare dar tot nu te poți hotărâ dacă să o abandonezi sau să vă compromiteți reciproc până la capăt?

Angajații unei firme de relocări mi-au spus odată că după moarte și divorț, mutarea e a treia traumă psihologică majoră pe care o resimt pământenii. Dincolo de valoarea de promovare a afirmației, mutarea dintr-o țară în alta sigur nu este pentru toată lumea.

miercuri, 18 februarie 2015

Poţi să îţi iubeşti copiii diferit?

Cum îţi iubeşti copiii? Necondiţionat, infinit şi egal. Egal!? Nu chiar. Poate la fel de mult dar nu la fel. Pentru că ei nu sunt identici: unul e solar, celălalt lunar, unul isteţ, altul vesel, unul blond, celălalt brunet, unul cârn, altul cu nasul drept ca un cezar, unul are nevoie de aprobare şi mângâiere, celălalt te îmbrăţişează primul dacă eşti trist.

Fără titlu

Ea era un amestec de femeie, bărbat şi copil, sau cel puţin ăsta era complimentul cel mai frumos pe care i-l făcuse vreodată cineva, în cazul de faţă un fost prieten nedevenit iubit. În realitate era capricioasă şi diafană ca o femeie, descurcăreaţă şi puternică ca un bărbat şi naivă ca un copil, uneori chiar toate laolaltă, cum se va vedea din rândurile care urmează.

vineri, 13 februarie 2015

Ca o pisică printre balansoare

Mi-e frică de zbor, de înălţime, de viteză, de cutremur, de furtună, de moarte şi de neiubire. Mi-e frică de mine uneori, că aş putea să aspir toată tristeţea lumii şi să o tac mereu.

vineri, 6 februarie 2015

Minte-mă frumos

De câte ori suntem despărţiţi, mă gândesc cât de puţin ne iubim când suntem împreună. Şi cum realitatea nu există decât ca sumă a percepţiilor individuale asupra realităţii. Povestitorul îşi scrie şi rescrie scenariul până la perfecţiune. Realitatea nu există, punct. De pildă, ne putem obişnui cu ideea că ceilalţi mor, iar dacă mor, ne obişnuim până la urmă cu moartea lor, dar nu ne obişnuim niciodată cu prospectul şi circumstanţele morţii noastre, pentru că nu ne putem imagina viaţa fără noi.

vineri, 30 ianuarie 2015

De dragoste (I)

Câteodată timpul, deşi nu există, devine sfărâmicios. Atunci viaţa pare gri şi friabilă. Nu ştiu, nu vreau şi nu pot să trăiesc liniar. Am încercat şi mi se pare imposibil; ar fi ca şi cum mi-aş pondera fiecare impuls, într-o încercare bizară de reabilitare a sinelui meu autentic. Am nevoie de emoţii, exaltare şi suferinţă, pentru a îmi exersa sufletul.

luni, 26 ianuarie 2015

Planificare familială - când, câţi (şi ce) copii facem?

Multă vreme m-am întrebat care e formula optimă într-o familie; cu toţii ştim despre şi suntem victime ale tic-tac-ului biologic sau social dar ar fi minunat dacă am şti exact când ar trebui să ne căsătorim ca să avem timp să facem exact câţi copii ne-ar completa perfect taboul idilic al vieţii domestice.

Conştiinţă şi hormon (odă eternului feminin)

Ca mai toată lumea, am avut o copilărie colorată. M-am jucat printre blocuri în construcţie, de unde săream în grămezi mari de nisip, îmi măsuram puterile, centimetri şi kilogramele cu băieţii, boxam un maimuţoi de pluş agăţat de clanţă drept exerciţiu de autoapărare, iar iarna alunecam graţios pe gheaţă în ritm de Ravel pe luciul băltoacelor din faţa blocului, îngheţate de vântul de la malul Dunării. Sunt sigură că nu am vrut să cresc mai repede, iar când la paisprezece ani păream cu cinci mai mare, nu mi s-a părut a fi un atu. 

vineri, 23 ianuarie 2015

Dumnezeu şi eu = it's complicated

Îmi amintesc degetele mamei strânse deasupra mea în timp ce îmi incanta aproape mecanic o rugăciune de somn odihnitor; stând culcată, urmăream ca în transă şoarecele imaginar pe care-l ţinea de coadă între mijlociu, degetul mare şi index, şi pe când îl scutura către cele patru colţuri ale camerei, mă adunam mai bine sub plapumă să nu carecumva să-l scape peste mine.

marți, 6 ianuarie 2015

Iubiri aproape celebre

Bunica a avut cinci copii, patru fete şi-un fecior. Mama a fost cea mai mare, iar eu prima nepoată. Între mine şi surorile mici şi gemene ale mamei e tot atât cât între mine şi sora mea, astfel ca am crescut într-o familie mare, cu duminici gălăgioase în jurul mesei, cu multe mătuşi, unchi şi verişori.