joi, 4 decembrie 2014

Roma, decembrie

Am plecat pe vreme rea, cu vant si polei, iar la destinatie am gasit Roma bosumflata, cu barbia tremurand, aproape sa planga, desi erau 23 grade. Ne-a primit pe muchia dintre vara si toamna, cu toate piețele murdare de frunze si păsări, parca nemaiavand incotro. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, excursia asta e o reeditare a unei incercari din februarie de a sarbatori nunta de tinichea (ce minte vesela o fi inventat etichetele-astea aniversare!?)

Nu imi plac excursiile organizate, bus-tour-urile sau pachetele hotel-avion, pentru ca prefer sa imi asum toate esecurile si surprizele organizatorice. Nu citesc instructiuni sau ghiduri turistice, dar am o busola intuitiva alimentata de curiozitate si o doza buna de lene-alene boema.

Fara sa-i cunosc istoria, am inchiriat un apartament in cel mai vechi proiect urban coerent din lume, chiar langa Palazzo Farnesse si inceputul podului care ar fi trebuit sa ajunga in Trastevere, dar care, ca multe alte proiecte latine, au fost suspendate inainte de finalizare. Via Giulia a fost locul de joaca al lui Rafael si Michelangelo, pana cand finantarea s-a oprit in mijlocul drumului, la propriu.



In prima zi am facut o plimbare prin Campo de Fiori, o piateta mica la intersectia mai multor strazi cu nume de breslasi. In locul in care a fost ars Giordano Bruno pe rug pentru erezie (gen "universul nu e geocentric"), sta din 1899 o statuie de bronz, cu fata neintamplator orientata catre Vatican.


Cateva strazi mai incolo, am gasit Piazza Navona la crepuscul, dominata de alegoria lui Bernini cu cele patru rauri de pe cele patru continente atinse de papalitate (Gange/Asia, Nil/Africa, Dunare/Europa si Rio dela Plata/America). 



Dintre toate cladirile si simbolurile Romei, Panteonul mi-a placut cel mai mult pentru puritatea matematica si rationalism-minimalismul de inceput de lume (126 A.D.). Prin gura de cer a cupolei coboara lumina si ploaia si spiritul liber al zeilor pre-crestini.



Apoi, la intamplare, am ajuns la Castelul Ingerilor (Sant'Angelo), suprapunere de stiluri si functionalitati intre primul veac si secolul optsprezece, de la mausoleu, la castel, la refugiu. Perspectiva de pe terasa-acoperis este fabuloasa: Tibru cu podurile, SanPietro, Via dei Corridori catre Vatican, toate devenite repere minuscule intr-o foarte elaborata macheta.





Duminica i-am gasit pe Caravaggio si Rafael in trei dintre cele noua sute de biserici - Sant'Agostin, Santa Maria del Popolo si San Luigi dei Francesi. Bisericile nu se viziteaza in timpul slujbei si nu sunt deschise la pranz, asa ca dincolo de portia nechemata de catolicism, demersul a fost logistic epuizant. Admit ca am toleranta mica la baroc - dupa cateva tavane ornate cu mult auriu si fresce vegetale, am conchis ca patronii acelor vremuri nu erau chiar atat de departe de Gigi Becali: dupa ce comisionau lucrari si le refuzau din motive semantice (ca ingerul nu scrie, ci doar il inspira pe Sfantul Matei, de pilda), mai cereau putin bleu si doua statuete mici, cu mult sclipici. But who am I to judge 'em arts? Tocmai de aceea, Caravaggio e foarte revigorant si firesc in marea de zulufi si culoare.





Trevi era-n curatenia de iarna, asa ca am vazut detalii impertinente cu nari de cal si monezi uscate pe fundul presupus al apei. Am cumparat si noi promisiunea de a reveni la Roma, cu un banut intre cei trei mii de euro care se aduna zilnic, in medie, in fantana.

Am lasat Forumul si Coloseumul la urma si daca as putea sa refac itinerariul, nu le-as mai dedica o zi intreaga; multa istorie amestecata, multe cuceriri, coloane si columne, marmura si granit, stramutate ulterior de biserica in patrimoniul orasului nou, cumva fara noima si trasabilitate. Din pacate efortul de conservare a inceput dupa ce o mare parte din vestigii au devenit fundatia altor proiecte; chiar si asa, pietrele mai ingaima cate ceva despre patima, cresterea si nebunia destramarii imperiului.







In dimineata din ziua plecarii, am ajuns in fuga la Basilica (Busuioaca!? :) Sfantu Petru din Vatican. Am urcat pana sus in rotonda celei mai mari biserici de pe planeta, de unde se vad gradinile papale, piata si drumul impacarii (Via della Conciliazione). Sute de picturi, statui, trepte si caractere incrustate, stau toate in slujba unei izbaviri improbabile, impachetate verosimil, pentru ne absolvi de responsabilitate cu pretul libertatii perpetue.




Am comprimat in trei zile cat de mult m-au lasat pantofii si mentalul. Roma este atat de coplesitoare, dramatica, complexa, plina de poveste si suprasens, incat la un moment dat, chiar daca as mai fi putut merge, nu mai aveam loc in memorie pentru imagini si informatie. Dupa mintea mea, nu e o destinatie de weekend decat daca ai petrecut deja cateva saptamani pe indelete cu ea. E foarte frumoasa, puternica si obositoare. O iubesti pentru ca n-ai incotro, dar nu ai nici o sansa sa o cunosti in amanunt.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...