marți, 25 noiembrie 2014

Capitalism

Aveam cinci sau şase ani şi tronam în mijlocul banchetei de piele a unui mercedes-bot-de-cal. La destinaţie am refuzat să cobor, semn clar că etimologia confortului se afla chiar acolo, pe locul din spate al simbolului burghez. Maşina era a unor prieteni deveniţi ulterior un fel de rude foarte foarte îndepărtate prin cvasi-alianţă, ai părinţilor mei. Genul de cunoştinţe cu care te lăudai în şoaptă, cu aerul de dizident-sub-acoperire. Oamenii emigraseră în Australia şi puteau vizita legal România anilor 80. Nu ştiu cum au făcut asta dar ştiu că firescul contrastant al prezenţei lor mi-a influenţat o mare parte din copilărie. Nu era nimic ostentativ în felul lor de a fi, dar existenţa lor era atât de diferită de a noastră, diametral opusă atât geografic cât şi dogmatic, încât zăceam căzută în contemplaţie ori de câte ori erau în preajma ori se vorbea despre ei.

Visam să plec eu însămi în Australia, să îmblânzesc canguri şi să cresc maşini germane la o fermă. Desenam obsesiv cercul cu treimi precise, harta continentului îndepărtat şi bineînţeles plănuiam în secret o evadare din spectrul danubian cu prima ocazie. Tata mi-a dezumflat balonul aventurii cu ameninţări verosimile despre represiune, mai mult frig, mai mult întuneric şi mai puţină mâncare.

Într-una din vizitele amicilor exotici, după un chef de bună vedere cu filme pe casete şi bancuri pe care noi, minorii, le ascultau de după uşa, tata m-a rugat să exersez înşiretarea la pantofii lui, pesemne fiindu-i lene să se aplece. Atunci el, cel descins din cealaltă emisfera, a zis scurt: "5 lei. Cere-i 5 lei. Aşa e-n capitalism". Mi-am făcut partea, mi-am luat banii însă nici în ziua de astăzi nu ştiu ce să cred despre capitalism: o fi preţul oportunităţii sau exploatare consimţită? Mă gândesc că probabil depinde de ce parte a bancnotei te afli.

Încă mă bucur de victoria candidatului surpriză că de un experiment social reuşit, mă bucur fără infatuare de potenţialul normalităţii şi atât; fără aşteptări, termene limită şi ataşamente superficiale. E timpul ca fiecare să îşi vadă de propriile promisiuni.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu