duminică, 24 august 2014

Ce facem cu restul vietii?

Pentru că îmi plouă iar în geam, poate a suta oară vara asta şi nu m-am săturat, nu m-am sărutat, nu m-am plictisit de ploaie. O aştept deja pe următoarea. Cu sau fără curcubeu.

Pentru că am înţeles de ce ni se pare timpul din ce în ce mai scurt: o lună din viața unui copil înseamnă mult în timpul ştiut de el. Într-o lună de-a lui încap multe informaţii şi cuvinte noi şi jocuri, raportat la cuvintele şi jocurile pe care le-a trăit. O lună din viaţă unui adult e puţin în mulţimea lunilor acumulate. Deşi o lună rămâne o lună de-a lungul timpului, la un an reprezintă 8%, iar la patruzeci 0.2% din viaţa trăită; valoarea unei unităţi de timp se diluează pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar timpul curge în progresie geometrică (să vină matematicienii să calculeze, să contrazică şi să definească funcţia). Aşadar nimeni nu umblă la magnetismul pământului, iar timpul meu deşi acelaşi cu al copiilor mei, curge mai repede, dar mai lent decât al bunicii. q.e.d.

Pentru că ascult The wine song - Cat Empire şi mă alint appropriately şi accordingly cu un Cabernet Sauvignon bine premiat, în caz că va întrebaţi de unde atâta coerenţă mai sus.

Pentru că unii renunţă, alţii câştigă, unii se nasc, alţii se îmbolnăvesc, regenerează, recidivează, degenerează, dansează, plâng, zgârie, muşcă, sacrifică, sângerează, iubesc şi încă odată, aleatoriu, în visul haotic de sfârşit de vară est-europeană (as opposed to indiană). Şi în economia universului, toate aceste zbateri nu sunt decât nişte vectori timizi care se împletesc la infinit în praf de stele.

Pentru că am văzut Heute bin ich Blond şi-am plâns o sută cincisprezece minute. Că viaţa e nebună, cu sau fără second chance, cu sau fără rost, umor negru şi derizoriu în aceeaşi propoziţie. Că toţi au murit până acum, oricât de buni, drepţi, tineri, frumoşi, sănătoşi sau bogaţi au fost.

Pentru că prietena mea şi-a umplut sufletul şi conştiinţa de nonsens. Iar eu mi-am împlinit involuntar una din cele trei promisiuni făcute acum douăzeci de ani. In a time capsule, life seems real.

Pentru că aveam atât de multe să îţi spun şi voiam să te ascult povestindu-mi despre jumătatea ta de lume. Şi n-am ştiut cum să încep, fără să termin neînceputul.

Deci, ce facem noi cu restul vieţii!?







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...