luni, 12 mai 2014

Ploua, ploua, ploua

La Brasov ploua. Des. Anul asta, chiar mai des decat "de trei ori pe saptamana" cum versa Minulescu in Acuarela. Imi plac mirosul de umed-fertil-verde-reavan-curat-aproape mucegait si culorile puternice, claritatea imaginii, sentimentul de rezolutie superioara. Imi place ploaia pentru ca orasul e linistit, strazile sunt goale, lucioase, dezgolite. Asa cum imi place si gerul intens: iubesc alura orasului parasit, peste care ma gasesc dintr-o data stapana absoluta sau unica supravietuitoare.

Imi place ploaia dintotdeauna. In adolescenta mergeam desculta prin apa, prin fata stresinilor sub care stateau adunati cei carora ploaia le stirbea cumva demnitatea.


Peste ocean mi-au lipsit teribil ploile tihnite, docile, prin care poti trece cu umbrela; acolo ploaia era thundershower, strong to severe thunderstorm, tornado watch, tornado warning, tornado being, weather channel, du-te-n pivnita ca bate vantul, ba nu, urca pe acoperis ca e inundatie. Ploaia insemna beci, lanterna, pana de curent, fulgere, trasnete, panic attacks. Acolo am inteles sensul expresiei calmul de dinaintea furtunii: nori vineti si josi, aproape atingand acoperisul caselor si aer fierbinte incolacindu-se printre crengile copacilor inerti de frica. E o mare frumusete in certitudinea dezastrului. Fiecare pala de vant promite razbunare, o rafala, un suier despicator de strazi, sirena amenintatoare, grindina si in sfarsit cerul rostogolindu-se pe pamant.

Si da, am trait o tornada pe viu, din subsolul unei cladiri trainice, gen resedinta celui de-al treilea purcelus din poveste. Am urmarit-o cu inima cat un purice, cu dopplerul Accuweather, am vazut cum mi se rotea deasupra capului, din ce in ce mai mare si mai rosie. Am plecat catre casa mult dupa ce s-a inseninat si am vazut prin intuneric casele desfacute ca-ntr-o vitrina Barbie: fotolii, mese, biblioteci golite si ravasite, toate la vedere sub cerul instelat. Resturi de copaci, masini si case pe drum. 13 aprilie 2006, Iowa City, cinci palnii, cel putin un F2.

Am zburat deasupra furtunii, prin ea, in paralel cu ea. Un spectacol nebun, de forme, bucle si descarcari electrice, dezlantuit cu firescul prognozei tropicale. Acelasi sentiment de teama amestecata cu recunostinta, uimire, patima si din nou panica.

Am reinvatat sa iubesc ploile domoale, de munte. Astazi ploua de o luna, cu sincope scurte, insuficiente pentru a ne scutura mintile obosite de atata umezeala, gri si frig. Mie mi-e bine, mi-e indiferent, zambesc cu gandul la ionii negativi, pozitivi bunastarii noastre, eliberati de ploaie. Iubesc ploaia pentru ce e si ce face; o iubesc pentru ca m-am nascut intr-o toamna. Iubesc ploaia din spirit de contradictie, pentru ca nu ii inteleg pe cei care aleg sa se certe cu norii.

Pot sa traiesc in ploaie fara sa alunec in depresie, multa vreme. Devin melancolica, introspectiva, grava, dar nu ma supar. Ma bucur de soarele de dupa, de verdele crud, de melci si ciuperci. Iubesc ploaia pe care o poti respira, in care te poti plimba, in care poti fi, ploaia vie, toata, de primavara, vara si toamna, cu ceata, cu vant, cu sclipici, licurici, curcubeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu