marți, 22 aprilie 2014

Nustiucui

Cam aşa mi-a fost de haos într-o Americă nebună, atunci când învăţam să scriu despre noi. Într-o joi, 21 iulie, 2005. Că tot a fost grindină ca-n midwest.


***

Vară toridă împărţită între hai să ne trezim şi hai să ne culcăm, cât e de cald şi cât e de câmpie, cât e de mare cerul şi cât e de departe departele.

Fericirea se desenează cu degetul pe un geam aburit de autobuz, suspinând deja de dorul ultimului zâmbet şubred agăţat între iris şi colţul gurii. Hmm.

În locul fără poezie, fără timp, fără să ne aparţinem altfel decât în măsură abandonării reciproce. Restul e monoton şi mărginit, ca o funcţie despre predictibil.

Odată rostite, cuvintele înseamnă de cele mai multe ori altceva; dar cum să le trimiţi altfel decât dezbrăcate de argintul subţire care le înveleşte când sunt virgine? Şi astfel, din perfecte devin răutăcioase, sparte, mototolite încercări de comunicare.

N-am cu cine să mă joc de-a frumosul, de-a liniştea, de-a neliniştea, de-a v-aţi-întoarcerea, de-a dorul multiplicat cu fiecare fotografie…

Stiucine, dar nustiudece


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...