miercuri, 12 martie 2014

Confesiune

Mi-au trebuit câţiva zeci de ani să cresc aşa, să gândesc, să iert, să zâmbesc, să vorbesc şi să simt aşa. Să fiu. Câteva iubiri şi despărţiri, depresii şi isterii, derapaje şi rezoluţii, promisiuni de răzbunare şi încercări de absolvire a tuturor greşelilor, reale şi presupuse. Am iubit până la sânge de fiecare dată, dincolo de epicentru inimii, am dat şi am ars tot ca într-un exerciţiu de purificare, ca într-o repetiţie pentru sacrificiul deplin. N-am ştiut ce înseamnă rezerve, strategii, orgoliu sau mister. Am iubit ca o nebună, de tot, degeaba, dintotdeauna. Dureros şi necesar, procesul de echilibrare, cu ajustări din ce în ce mai precise, mi-a consumat aproape toate resursele afective, creative şi de înţelegere a resorturilor lumeşti. Sunt bine.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...