miercuri, 15 ianuarie 2014

În care ea nu voia să se trezească

Am primit în somn o întâmplare fluidă, materială, mai vie decât nesomnul, aşa cum ai vrut. Cerul era pătat ca-ntr-o fotografie cu apusuri suprapuse, ştii tu cum. Spuneai că gândurile noastre sunt totuna, că nu există limită, că totul e cursiv, dar fără expresie pentru că gesturile sunt jumătăţi cenzurate şi întregul e precum o propoziţie fără semne de punctuaţie. Şi asta îţi dădea o tristeţe prelungă şi mie un frig uriaş ca atunci când înţelesurile rămân neînţelese şi din frig şi tristeţe străzile s-au inundat sub cerul acela din ce în ce mai indigo. Şi pe toate le vedeam de deasupra şi din ele, chiar şi din tine. Bineînţeles că am visat în culori - aproape întotdeauna e aşa.



M-am trezit la patru-treizeci convinsă că e de mult dimineaţă şi pe măsură ce îmi derulam rutina pământeană, visul s-a tot diluat, s-a topit cu intensitatea cu care îmi doream să stea şi să fie. Chiar şi acum, când scriu, îmi amintesc din ce în ce mai puţin cu fiecare clipă, de parcă mintea dizolvă pe rând toate detaliile, până la miez, lăsând un scenariu din ce în ce mai subţire, nişte contururi şi un ghem de emoţii.

Apoi am citit despre glanda pineala şi DMT şi visele psihedelice ale sfârşitului de timp: în care orice crezi, există, într-o dimensiune curbă, aproape permanentă.

Photo source

Un comentariu:

  1. wow. no coincidences...daca alegem sa credem asta :)

    merci
    Anca

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...