miercuri, 25 decembrie 2013

Oh, what a year!

Vremea contabilitatii, a sentimentalismului, a sarmalelor si a cadourilor.

2013 a fost un an urias, sau macar mult mai mare decat altii. Au incaput in el toate bucuriile, toate adevarurile si toate intelesurile lumii. Am crescut toti ca Fat Frumos, cat altii in sapte ani. A fost un an dureros, fara abstractiuni, cu intamplari taioase, kafkiene. Singura lui asemanare cu anii precedenti e ca a fost la fel de zalud ca toti si ca iar nu mi-am implinit rezolutia de a ma plictisi.

Dar sa le luam pe rand, ca-ntr-un colaj facebook - 2013 Year in Review. Sa ne uitam deci in retrovizoare.

Ne-am mutat. De fapt asta n-ar fi nimic nou, dimpotriva e aproape o rutina, doar ca de data asta zicem ca ne-am mutat in casa noastra pe termen lung, poate definitiv.

Am un job nou, full-time and I am fully happy about it.

A murit mama si in fiecare zi incerc sa inteleg ca (si sa traiesc ca si cand) intreaga existenta e fluida.

Copiii au crescut inca umpic, Andrei vorbeste peltic, sasait si rarait, cere o imbratishoare in fiecare seara dupa care nu imi mai da drumul sa plec, desface oamenii de lego in bucati mai mici decat credeam posibil (le scoate palmele din brat si bratul din umar) si pentru asta Toma il considera omenist. Toma vorbeste un-fel-de germana si are prieteni buni la gradi, e simultan iubitor si egoist, complex si mereu intrebator.

Am facut sport, e drept ca la sala, dar cel putin mi-am regasit o parte din fibre si mi-am oxigenat creierii :) Sunt in plin midlife crisis si inca imi mai caut echilibrul. M-am indragostit, m-am reevaluat, m-am razgandit. I'm a natural.

In loc de sfarsit [later edit]

Orice an care se sfarseste e bun. E bun ca e intreg, ca nu s-a frant la jumatate sau pe undeva. Desi dificil, anul care se incheie maine a fost si este un an bun: un an cu lectii dure, cu note mici, un an cu multe intrebari incomode, in care simt ca m-am apropiat de esenta fiintei mele, ca am iertat si m-am iertat, ca m-am eliberat de demoni si m-am inteleptit inca putin.

Ceea ce inseamna ca 2014 va fi sublim: cald, armonios, sanatos, cu multa iubire si pace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...