vineri, 6 decembrie 2013

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Taxatoare. Asta  fost prima mea optiune acum treizeci si ceva de ani. Eram convinsa ca duamna cu buretiera avea o autoritate iesita din normal, era practic entitatea in fata careia se opreau toti calatorii, fara exceptie, primea banuti zanganitori, inmuia degetul in gura sau in capacul de plastic rosu caramiziu din fata ei si numara biletele expert, fara graba, fara expresie.

Apoi am vrut sa fiu ministru. Pesemne prim ministru caci nu imi amintesc sa fi excelat in vreun domeniu anume. Si ma adresam mie insami dintr-o terta postura cu "desigur domnule ministru, totul este pregatit in cele mai mici detalii" sau "nu, astazi nu domnule ministru, intarzie delegatia si mai sunt de intocmit cateva documente". Ori poate eram doar un biet secretar de stat, gender-confused. Sau si mai plauzibil, aveam prieteni imaginari de rang inalt.

Apoi am vrut sa fiu pe rand inginer, astronaut, povestitor, sef, arhitect. Ultima optiune m-a tinut cel mai mult dar nu indeajuns.

Stiu si ce nu voiam sa fiu: aprozareasa. Imaginea pamantului sub unghii, in crapaturile buricelor degetelor, a halatului albastru inchis, a cartofilor jumatate putreziti inca imi mai populeaza zona cu traume preadolescentine. Motivatia tututor celor opt coronite de la sfarsit de an scolar a fost alternativa unei cariere de aprozar. Trust me, it worked - un fel de "daca nu inveti te trimit cu gastele la pascut" in varianta urbana.

Fastforward to nowadays: vreau sa ma fac bine; om-bine, vesel si bun, deschis si curajos, cald si rabdator, calm si iubitor. Vreau sa iubesc neconditionat, sa iubesc pur, fara "daca", fara orgoliu, fara trebuie, fara limita. Vreau sa devin fiinta ultraiubitoare, un fel de taxatoare care imparte dragoste si nu cere nimic in schimb!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...