marți, 1 octombrie 2013

Toamna imaculată

Wake me up when September ends - done deal!

Ninge cu mieji de bumbac; ninge-ntr-una de astăzi dimineaţă şi bucuria primei zăpezi nu e cu nimic diminuată de graba cu care se instalează iarna. E surprinzător şi alb.

Adineaori a fost ziua mea - ultima din seria trei. Cumva în tradiţia ultimilor ani (în care întâmplări cosmice au fost la mare concurenţă cu ziua mea), s-a consumat ultradiscret, fără tort şi fără invitaţi, dar cu inima plină de recunoştinţă către tot ce m-a însoţit până acum. Nu mă simt mai bătrână sau mai înţeleaptă, deşi sunt.

Zvonurile alea cu floarea vârstei la patruzeci de ani sunt din aceeaşi campanie publicitară cu "sensul vieţii". Despre care se induce că ar exista ca să ne târâm mai-cu-viaţă (sic!) către destinaţia cu sens. Really?!

Poate n-ar trebui să va stric cheful înainte de vreme. Urmează un an în care m-aş (putea) da de trei ori peste cap şi m-aş transforma-ntr-o fecioara blondă cu creierii zen. Pe de altă parte, realitatea pare mai simplu de gestionat: ne degradăm ireversibil, corelat cu dezinteresul faţă de noi înşine. Şi peste asta pluteşte bunăvoinţa sau reaua voinţă a sorţii. Nimic misterios sau de prisos în ecuaţia existenţei noastre!

În fiecare an mă îndrăgostesc de două ori. Primăvară şi toamna, astenic şi pasional. E un exerciţiu de fiinţare conştientă repetat cu convingerea că doar exaltarea şi durerea îndrăgostirii mă pot salva de raţiuni, logici şi alte angrenaje pragmatice. Cu cât distanţa dintre sentiment şi obiectul său e mai mare, cu atât mă delectez mai deplin cu fantezia unei iubiri improbabile. Riscul de a patina în realitate e real, dar controlabil. Aşadar mă îndrăgostesc sistematic în şoaptă, de oameni, de idei, de oraşe, de mine însămi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...