miercuri, 8 mai 2013

Să nu mă lași să nu te mai iubesc

Așa i-a spus, ca înainte de a pleca departe pentru mult timp. Privea în jos către mâinile adunate strâns pe genunchi și cumva simțea disperarea amestecată cu speranță din cuvintele lui, dar n-a răspuns. În cele câteva săptămani de când se cunoscuseră, de când zilele și nopțile se răsuceau fără știre, lăsând în urmă un ghem de stări extreme, era primul strigăt de ajutor. Primul semn că se apropiau de marginea realității și că ar fi putut rata aterizarea. Ea a continuat să tacă. Ca semn de înțelegere și asumare a unui eșec ipotetic? Sau dimpotrivă.

Mulți ani mai târziu, tristețea unei promisiuni încălcate le mai bântuie discret câte-un coșmar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...