luni, 27 mai 2013

Fugiti de-acasa

Dupa cateva saptamani de alergatura si stres, intre electrocasnice, velux, gresie, faianta, lampi si alte decizii necesare in timp foarte scurt cu efecte pe termen lung (no pressure! :) ), miercuri mi-a venit sa imi fac bagajul. El a zis Viena, eu am zis Atra. El mi-a propus treizecisipatru de ore cu trenul si cateva cu pantoful, in vreme ce la Atra nu mai erau locuri - felicitari pentru premiul "cea mai buna pensiune", sper sa ajungem intr-o alta zi sa confirmam. Amandoi am zis "fara copii".

marți, 21 mai 2013

Sedinta cu parintii

Ieri seara. Pe scaune mici de pana si eu care-s relativ scunda, am stat cu genunchii la gura. S-a vorbit despre evaluari, serbare (in Poiana, sic!), lectii de tenis, drumetii de juma' de zi, lectii de muzica, inot, august cand gradinita va fi inchisa (oare ce fac toti parintii o luna? se descurca! si apoi rasufla usurati cand reincepe programul), si ta-da-da-da-da s-a vorbit despre scoala! ha? Da, da, despre clasa 0 cea pregatitoare, teste pentru cei care nu implinesc 6 ani pana la 31 august, optiuni si consecinte pentru cei care nu trec (sau nu doresc sa participe la) "testarea", programa de la grupa mare, seriozitatea cu care din gradinari se vor transforma in scolari si brusc m-a lovit realitatea: there's no way back and there's no way out.

joi, 9 mai 2013

Endless sadness and a prayer

My mom is very sick. She was rushed to the hospital this early morning, with internal hemorrhage after vomiting large blood clots.

I pray and fear her horoscope is right: "The solar eclipse, a new moon in Taurus, May 9-10 (depending on your time zone), will mark a major moment in your timeline. It will open the door on a whole new life, and you will see your old life start to recede into history.", whatever that may mean. Source

***
Later edit: Today, May 13, is her 58th birthday. Happy (birthday), because she's stable, getting a little better every day. Thank God! 

miercuri, 8 mai 2013

Să nu mă lași să nu te mai iubesc

Așa i-a spus, ca înainte de a pleca departe pentru mult timp. Privea în jos către mâinile adunate strâns pe genunchi și cumva simțea disperarea amestecată cu speranță din cuvintele lui, dar n-a răspuns. În cele câteva săptămani de când se cunoscuseră, de când zilele și nopțile se răsuceau fără știre, lăsând în urmă un ghem de stări extreme, era primul strigăt de ajutor. Primul semn că se apropiau de marginea realității și că ar fi putut rata aterizarea. Ea a continuat să tacă. Ca semn de înțelegere și asumare a unui eșec ipotetic? Sau dimpotrivă.

Mulți ani mai târziu, tristețea unei promisiuni încălcate le mai bântuie discret câte-un coșmar.