joi, 14 februarie 2013

Nouă ni se întâmplă nouă

Nouă ani de dragoste, de fluturi în stomac, uneori coloraţi de vise, curcubee, cuvinte scrise şi împărtăşite, alteori negri de frică, de distanţe, de nevorbit sau neţinut în braţe. Nouă ani buni-nebuni, rollercoaster de planuri, reuşite, încercări, încleştări, încercănări, lacrimi de dor, ciudă, dar mai ales fericire.

Nu e aşa cum mi-am imaginat când am zis da, nu e numai vară şi noi nu stăm cu o margaretă în colţul gurii întinşi pe iarbă sub albastru ceruleum. Plouă des, păpădiile ajung mai curând în salată, trântim uşa şi plecăm cu sania în lume. Mai ales eu, capricioasă şi zăludă, mereu în goana după fericire. Până şi fericirea e perfectibilă: se poate mai multă, mai repede, mai uşoară. Mi-e frică că am putea sfârşi neiubindu-ne îndeajuns, complăcându-ne-ntr-un bine circumspect, mai aproape de casnic şi comun decât de absolut. Mi-e frică de ridurile amorului nostru mai mult decât de ale mele. Vreau să mă reîndrăgostesc în fiecare primăvară ca până acum, ba chiar mai mult, mai repede, mai uşor.


Nu e aşa cum mi-am imaginat, dar aş zice da iar şi iar, da-da-da-de-ce-a-durat-atât?

Nouă ani ca o secundă prinsă involuntar între gene. Între genele lungi şi arcuite ale mezinului mirosind a somn, când mi l-a adus încă cald dintre cearşafuri astăzi dimineaţă. Am rămas îndelung în linişte şi întuneric, obraz în obraz, tic-tic-tic, respirând încet să nu se strice vraja. Nouă ni se întâmplă nouă ani.

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumim asemenea, sa fie macar 99 zic, cu modestie <3

      Ștergere
  2. buna, ai un premiu mic la mine pe blog...acum, nu e musai sa faci nimic, doar sa stii ca exista:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos A. Sunt foarte onorata si voi incerca sa scriu mai des :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...