vineri, 24 februarie 2012

Iubiţi-vă până cădeţi din picioare!

Aşa ne-a ursit bunica, pe linia de tramvai, imediat după nuntă! Bunica cea croitoreasă de lux şi gospodină de mofturi lejere. Bunica care se zgârcea la ouă ca baba găinii din punguţa cu doi bani dar compensa generoasă cu banii de sub şorţ pentru câte o cafea şi-o ţigară-n liceu. Odată şi pentru cizmele-alea bleu cu ţinte argintii pe sub genunchi. Bunica care n-a muncit decât ce-a vrut ea, pentru alte doamne preţioase şi sclifosite, care şi-a bănuit consortul de fapte extraconjugale şi l-a iertat apriori, care a-mplinit 87 de ani-mulţi-înainte! şi pe care vreau să o văd în primăvara asta şi să îi pun strănepoţii în poală. Cochetă, egoistă, cu umor uşor, determinată şi superfluă deodată. Garda de veghe a grădinii din faţa blocului. Nelipsită de la cozile din cartier în decadele copilăriei mele. Care mi-a spus în adolescenţa mea că nu s-a măritat cu iubirea vieţii ei.

Şi nici cealaltă bunică nu. Cealaltă bunică avusese o poveste de dragoste cu un mare muzician. Urmată de o căsnicie tulbure, cinci copii şi un serviciu modest pe criterii de dosar nesănătos. Bunicul a murit acum 31 de ani, iar domnul din povestea de dragoste a bunicii a venit să o vadă cu puţină vreme înainte de a se stinge şi el. Şi a dus-o în concediu la munte, poate primul ei concediu... şi a fost prima oară când am văzut sclipici în ochii bunicii.

Astea două revelaţii au fost premisa primelor dubii şi depresii.

Şi apoi cred că nici mama nu s-a căsătorit cu iubirea vieţii ei. Pentru că această nu venise încă. Şi nici nu a mai putut veni, că era ocupat.

De urâţică ce e, februarie a devenit a dragostei. Eu aşa cred, că februarie e o lună hobita, miica şi friguroasă, nici laie nici bălaie, şi ca s-o vrea cineva, s-a prefăcut a ţine cu amorul. Personal, îmi place iunie cu noaptea ei de sânziene şi ceruri despicate.

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...