marți, 8 martie 2011

Poezii din copilaria mea

Azi mi-am amintit de "O pisica pui e-un ghem care vine daca-l chem", si dupa ceva scotoceala prin cap si pe internet, am gasit poeziile Danielei Crasnaru care in mare parte imi stau inca intact inghesuite in memorie. Nu stiu daca astea sunt toate sau daca asta e ordinea lor in carte, dar trebuia sa le adun la un loc.


Initial a fost editata in 1982 si din pacate nu cred ca a fost re-editata - daca da, tare as mai cumpara-o!

Dacă râzi

Dacă plângi vin trei Pitici
din beteală şi arnici
şi te ceartă că nu vrei
să vorbeşti puţin cu ei
şi te ciup dacă scânceşti
în loc să asculţi poveşti.
Dacă râzi vin şapte Flori
care s-au trezit în zori
drept la tine-n ochişori.


Primii dinţişori

Un surâs, un snop de raze.
Alt surâs, covor de rouă.
Zâmbet clinchet de mărgele
printre mâinile-amândouă.
Iar peste aceste daruri
zilnice, un alt cadou:
o fărâmă de lumină
cât un bob cu luciu nou.
Martie, surâs cu muguri.
Dar nu muguri ca oricare
pentru somnul unei flori.
Muguri cu miros de lapte
pentru doi albi dinţişori.


Degeţele-acadele

Crezi că-s zece acadele
cele zece degeţele?
Ce le tot înghiţi de zor
cu tulpină şi cotor?
Uite cum s-au supărat
şi stau triste-n pumnii mici,
pumnişori ca doi arici
daţi prin zahar vanilat!
După cum vezi, cel mai tare
plânge degetul cel mare:
- Nu credeam că-s de mâncare
aşa crud şi fără sare!



Miau şi Gu

O Pisică-pui e-un ghem
care vine dacă chem,
e un bulgăr de ninsoare
cu codiţă şi picioare,
cu pernuţe şi cu gheare.
Bea lăptic cum bei şi tu
însă zice "miau" nu "gu".
Chiar dacă e foarte mică
nu s-a pomenit vreodată
o Pisică-pui peltică.


Ţara copilăriei

Patru anişori - sprâncene
ochişori umbriţi de gene,
şi guriţa conturată
cu un strat de ciocolată.
Degeţele curioase
gata ca să tot descoase
lucrurile de prin casă.
Ţop în pat şi zdup sub masă,
nicio clipă de răgaz.
Nu umbla la aragaz,
portocala nu-ţi mai place?
Lasă prizele în pace!
Nu cu pixul pe pereţi.
Vai, tu faci cât cinci băieţi!
Patru anişori zburdalnici
au nevoie de trei paznici
ca să-nveţe să se poarte
tocmai cum scrie la carte,
o carte de oameni mari
care nu mai vor să ştie
cum era pe când trăiau
în Ţara Copilărie.


Căpşuna cu pistrui

O căpşună cu pistrui
şi cu fes micuţ verzui
se plângea că de la soare
toţi pistruii-i cresc mai tare.
Şi că are mult necaz
că-i prea roşie-n obraz
şi pân să răsară luna,
se tot văicărea întruna:
- Of şi vai, fir-ar să fie,
de ce n-am, precum ciuperca,
pe căpşor o pălărie?


Întrebări

- Cât trăiesc gâzele?
- Gâzele trăiesc
o seară
o vară
şi, uneori,
un evantai de culori.
Cât curcubeul, bunăoară,
atât cât să bucure
Privirea noastră uimită.
Un minut.
Sau nici atât,
o clipită.
- Dar ţestoasele
cât trăiesc oare?
- Oho, ele trăiesc vreo trei-patru sute de ani.
Cât cinci rânduri
de bunici norocoşi
cu strănepoţei
cuminţi şi frumoşi.
- Dar cuvintele dintr-o poezie?
- Ele trăiesc uneori
preţ de o carte,
alteori preţ de o veşnicie.


R şi L schimbă cuvinte

Calul are coamă albă
carul merge unde vreţi,
valu-i un volan al mării,
varu-i strai pentru pereţi,
racul are cleştişori,
lacul are peştişori,
un tablou e-nchis de-o ramă,
tăietura-i de la lamă.
Dacă iei bine aminte
R şi L schimbă cuvinte.
Doar la dumneata în gulă
este o halababulă.


Ieri, azi, mâine

- Mâine
vom merge împreună să cumpărăm o pâine.
- Nu o să mergem
ieri?
- Ieri a trecut.
Deci nu vom pleca ieri nicăieri.
- Dar e adevărat că mâine am văzut
un căţeluş
cu blăniţă tărcată?
- Nici pomeneală!
Mâine n-a mai fost pănă acum
niciodată.


Bucăţi bucăţele

Cine spunea că nu sunt
şi pentru fetiţe
jocuri cu şuruburi,
maşinuţe şi piuliţe?
Mie îmi place să mă joc
cu toate lucrurile
şi, mai ales cu acele,
pe care le pot desface
bucăţi-bucăţele.
La jocul ăsta mă ajută
şi tata
care ştie locul fiecărei bucăţi
pe de rost
şi se joacă şi el
un ceas şi mai bine
până le face
la fel cum au fost.

O poveste cu mult soare, despre cum te faci tu mare!

Asta-i o cărticică subţire,
citită de cei foarte mici
prin jumulire
iar, la vremea potrivită,
de cei măricei si-la-bi-si-tă.
O cărticiă pentru părinţi
bunici şi nepoţi,
adică o jucărie
cu care se pot juca toţi
şi fiecare-n alt fel
după câtă copilărie are-n el.
O carte de turtă dulce,
beteală şi soare
despre cum creşti tu mare.
Uite c-ai şi trecut peste prag,
uite că fără de veste
ai şi intrat în Poveste.


Poveste

Când erai tu foarte mică,
Gălbenuş pulsând sub coajă,
Când întreaga ta făptură
era jumătate vrajă,
când beai aerul cu mine,
când visai în visul meu
când vedeai lumina lumii
pe care-o vedeam doar eu...
Ei, dar e-o Poveste lungă
despre Dor şi Duioşie,
e o stranie Poveste
despre Aripi-care-cresc,
pe care, când vei fi mare,
poate-odată şi odată
tot am să ţi-o povestesc.


Cale lungă de-o poveste

Cum se vede lumea, oare,
din pătucul dumitale?
E-un ocean până-n tavan,
pân` la usă e un an,
iar pân` la fereastră este
cale lungă de-o poveste.


Lumea-Gu

E bolnav de gungurită
gâtişorul dumitale?
Fată mică, bulgăraş
cu mânuţe-aripioare!
Dacă vrei lăptic spui gu,
dacă nu vrei, nu spui nu,
spui tot gu, dacă ţi-e somn
gu-gu-gu dacă ţi-e frică.
Pare-mi-se Gu se cheamă
toată lumea ta pitică.
Cum se spune-n limba ta
"fată-boabă-de-mărgea"?
Gu, desigur, ce-ntrebare,
răspund ochii dumitale!


Fetiţa-Gu

- Cine e fetiţa Gu?
- E-o fetiţă cum eşti tu.
- Ce mai nume şi-a găsit!
- Nu e nume,-i gângurit!
- Nu-nţeleg, cum vine-adica?
- Vine, că e foarte mică
şi pe limba dumneaei
spui ce vrei şi ce nu vrei
cu o singură silabă
care plânge, râde,-ntreabă.
- Gâtul ei nu are-n el,
bine-ascuns, un porumbel?
- Are. Însă într-o zi,
mai încolo, ia aminte,
o să zboare. Şi, în loc,
o să vină să se-aşeze
un stol mare
de cuvinte.


Ce să-ţi dau să nu mai plângi?

Ce să-ţi dau să nu mai plângi?
Doi arici
cu ţepii mici,
Doi pisoi
cu labe moi,
sau un strop de lapte dulce
lacrimile să se culce?
- Vreau trei stele bine coapte,
ca să le mănânc la noapte!


Prima zăpadă

Ochii tăi vorbesc întruna
şi sprâncenele-amandouă
se uimesc de tot ce văd:
dacă-i soare, dacă plouă.
Sus în braţe! Să-ţi arăt
pe fereastră, peste case
prima haină de omăt.
Pomii toţi au glugă albă
casele căciuli de puf
Lungi eşarfe de ninsoare
se tot leagănă-n văzduh.
Dintre ierni, aceasta-i altfel.
Ninge cum n-a nins vreodată!
Cerul e un sac de-argint
cu beteală parfumată.
Ştii de ce, frunte mirată?
Ochi uimiţi, voi ştiţi de ce,
ninge altfel, mai frumos,
mai ca-n vis, ca niciodată?
Şi răspunsul vine simplu
după cum vine şi rima:
pentru tine, fată mică
iarna asta este prima.


Prima baie

Clip! Întâi un picioruş.
Clip! Mânuţe şi bărbie.
Apa ca de catifea,
care mângâie, îmbie.
Uite-un strop pe nasul cârn.
Pe urechi, doi stropi perechi.
Pe obraji, două petale
sau sunt lacrime mai vechi?
Nu cumva prin apă-şi plimbă
Moşul Ene barba lui?
Apa e acum un cuib, rotitor şi albăstrui.
Înc-un pic şi am să-ţi fac
plăpumiţă ca de spumă,
trasă până spre năsuc
din beteală şi clăbuc.
Şi, dac-ai să fii cuminte,
am să-ţi fac de-aci-nainte
o scufiţă şi-un halat
din clăbuc mai parfumat!

5 comentarii:

  1. Multumesc pentru reinvierea unor clipe uitate :)

    RăspundețiȘtergere
  2. grozava! eu nu am avut-o cand eram mica. inca mai ai cartea? si daca nu, de unde ai copiat versurile? Multzam!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, si eu am avut-o si mi-a fost tare draga. Nu stiu pe unde am gasit versuri, fa si tu o cautare dupa Daniela Crasnaru.

      Ștergere
  3. cred ca astea chiar sunt toate poeziile din carte! azi am imprumutat-o de la V A Urechia :) si intentionez s-o scanez! e superba. iti multumesc inca o data.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...