marți, 27 aprilie 2010

iteraţie

Acum exact şapte ani, am renunţat la disperare. Disperarea 'a contemplativă şi filosofică a lui Cioran şi cea pământean-relativă a tic-tac-ului hormonal. Am împachetat toate logicile la poalele Pietrii Craiului, într-o noapte de Înviere. Să fim alături câtă vreme râdem mai mult decât plângem! Noi doi şi miniaturile noastre o să învingem nonsensul şi nimic nu o să ne tulbure egoismul îndrăgostirii. Am zis da.

Mi-e dor de scrabble, de munte, de medieval şi apartenenţă. Şi de mine când credeam cu putere în ceva!

luni, 19 aprilie 2010

Vulcanul si viata - aka veve :)

Dupa luni de autoconvingere si pregatire, mi-am luat inima-n dinti si am inchis bagajul. Sa las copacul din fata casei sa-si infloreasca siesi florile mov-ghemuite langa crengi. Si pe batranul stejar din spate sa plesneasca-n muguri de bucurie ca e singur acasa. Cu inima stransa ca mini-me-ul ar putea avea rau de inaltime, spatii inchise sau otite medii si instanee, ne-am legat centurile de siguranta pe randu' din stanga. Zbor bland si scurt in urma caruia Toma cu toate cele optaspe luni ale lui a adormit ca navetistii, cu capul in piept si buza rasfranta a dispret pentru tehnologia care invinge in-josu' (adica gravitatia, pe limba unui ungur din facultate).

La pre-boarding s-a napustit calamitatea-n terminalu' Lufthansei: piua intr-un hotel de trei stele si-una pitica, downtown Chicago. Unde am ajuns dupa o defilare haotica cu caruciorul ticsit cu treisprezece bagaje prin aeroport si una si mai spectaculoasa prin oras cu un shuttle sugubat. Dupa alte cateva ore de traducere a voucherelor in servicii de cazare si masa, si doua tigari nerusinate la o poveste cu un neamt ratacit prin lume fara bani si fara cauza, mi s-au recalibrat prioritatile: somn, apa si mancare rulz!

Am ajuns acasa si am plantat flori nerabdatoare (impatiens, pe limba lor inexacta) pe peluza din fata. Ma bucur de primavara si sper ca universul stie ce face.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...