duminică, 25 octombrie 2009

Toma

Ochii mari, rotunzi si albastri citesc lumea pe diagonala
Si gazduiesc pe rand licurici si cristale alunecoase,
Nasucul bine potrivit prinde vantul din zbor si se increteste a zambet
In vreme ce gura-cireasa masoara gustul, textura si temperatura,
rostogolind vocale si consoane in dezordine,
mieunaturi de pisoi alintat...
gata de joaca, gata de masa, gata de somn

Profilul obrajilor albi, mai bine de jumatate de compas natang,
Barbia mica, miscacioasa si voinica,
toate se sprijina pe gatul sau plapand

Gropitele din obraji stau marturie capitularii in ras, in vreme ce
Gropitele de deasupra degetelor sunt mobile ca zece gargarite pistruiate
Totul intr-o proportie perfecta, totul intr-o masura divina

miercuri, 14 octombrie 2009

Acasa?

Nu stiu altii cu sunt.... dar pentru mine, viata in America are ceva din calitatile curative si introspective ale inchisorilor politice. In lipsa grijilor cotidiene, pe care sistemul le-a redus la absurd, inventez crize mici, de apartament, pe care le gestionez cu migala intre doua sesiuni de shopping.

Cu cat merge totul mai bine, cu atat devine mai acuta problema existentiala in cauza. Inteleg ca face parte din natura balcanica, latura mioritica. Mai nou ma bantuie ideea de acasa si cum definim aceasta notiune capricioasa asa incat sa serveasca confortului sufletesc. A devenit o tema clasica pe care o asociez cu "mid-life crisis", depresia de toamna, fenomenul de incalzire globala, precedat nefiresc de mica glaciatiune, si alte evenimente necontrolabile.

Cum se face ca in ciuda normalitatii dimprejur, a spatiului zen din cea mai mica casa de pe cea mai frumoasa strada, in ciuda oricarui argument decent, continui sa zac inerta pe canapea evocand imagini idilice cu discutii fara concluzii de pe terase obscure din Brasov? E ca o relatie toxica, in care baiatul cumsecade, onest, muncitor, manierat si iubitor, pierde invariabil in favoarea golanului cu texte frumoase dar fara acoperire. Mare "doamna" si geografia asta!

duminică, 4 octombrie 2009

Curcubeu

La inceput a fost cuvantul. Care? Cuvantul "care".

Emotia si frivolitatea primului post. Cum sa mototolesc si sa arunc la cos nenumarate ghemotoace de unu si zero care nu se ridica la standardele neomolagate ale unui prim post digerabil? Pai nu.

Faci blog ca e mai ieftin decat psihoterapia, mai bine sa joci la perete decat sa taci in bariton, mai trendy decat un jurnal cu litere mici, inegale si stersaturi pronuntate. Sa zici ce? Sa dai dovada ca sinapsele tale sunt moneda de schimb la pastelul gandurilor nerostite si nerostibile ale celor cu care ai fi vorbit, daca lumea era mai stramta.

Toamna are darul de a ma desfrunzi si de-aici starea de goliciune putrefacta, umed pur, mirosind a nimic adaptat la derizoriu, angoasa natanga, duioasa si care gesteaza sase luni. Imi place toamna apriori, imi place ca e zuza si betiva, vulgara si obraznica. Daca nu mori de tristete, mori de ftizie sau plictis. Roscat paradis.

Azi am traversat o ploaie diagonala, intrebandu-ma "cati dintre oamenii cu care ma amestec azi, nu mai au maine?". Tangenta la teoria celor sase grade de separatie. Si apoi a iesit curcubeul.